asculta.radiotvunirea.com. asculta.radiotvunirea.com.
 
Caută

Bate vânt puternic dinspre răsărit

De la Cernăuți (acum în Ukraina), grupul nostru de 48 maramureșeni, membrii și simpatizanți ai Filialei Maramureș ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, porniți în expediția „Pe urmele Întregitorilor de Țară”, s-a îndreptat spre Chișinău (acum în Republica Moldova). Pe itinerariul parcurs ne-am oprit să vizităm două dintre numeroasele cetăți construite pe malul drept al Nistrului pentru a fi bastioane de veghe la hotarul de răsărit al Țării. Primul popas a fost la Hotin.


Aici, pe malul drept al Nistrului, în anul 1325, voievozii moldoveni din Onuț, au pus bazele acestei cetăți. În jurul anului 1340, cetatea a fost ocupată de voievodul moldovean Dragoș, primul descălecător al Moldovei. După anul 1375, cetatea a devenit parte a Moldovei independente (Wikipedia). Întărită pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cetatea a devenit cel mai nord-estic fort de apărare al poporului său și a „toată creștinătatea”.



Arsenal de epocă, construcții de apărare și de convețuire sub stare de asediu, toate acestea le-am putut vedea în în această cetate.


Am coborât la Cetatea Soroca, pe pământ moldovean fără a lua în seamă timpul pierdut la granița efemeră dintre cele două foste provincii românești. Zidurile înalte și groase, dar mai ales întunericul, ce se lăsase, la propriu și figurat, peste noi, ne-au privat de dreptul de-a privi Basarabia rurală. Am înconjurat cetatea, am privit luciul apei ce mai păstrează povestea luptelor cu puhoaiele străine venite din răsărit și ne-am continuat drumul spre Chișinău.




Am fi dorit să trecem apa Nistrului pe la Vadul lui Vodă, să pășim prin locul prin care domnitorii moldoveni treceau să-și inspecteze hotarul estic al Țării, acolo unde locuiesc azi românii transnistrieni, adică toţi românii de dincolo de Nistru, din Podolia şi până la Nipru, de la Bug, Don, din Crimeea, Caucaz şi Siberia. N-a fost chip. Nu puteam risca să ne lăsăm în grija misiunii „căștilor albastre” (cu soldați ruși), la trecerea noii granițe (din 1992) cu așa numitul stat transnistrean, sprijinit de puternica Armată a XIV-a (nu doar a lui Smirnov) în timp ce pe pancarda mare scria „Pe urmele Întregitorilor de Țară” iar alături de aceasta erau cărți și reviste pregătite pentru cei dornici să citească în limba română (cărți editate și oferite de Editura „Eurotip” Baia Mare - director: Pamfil Godja) și revistele ”Familia Română” (editată de Bibioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare - director: dr. Teodor Ardelean) și „Eroii Neamului” din Satu Mare - redactor șef: colonel (r.) Voicu Șichet).

Slabă consolare, și totuși, în cadrul „simpozionului pe roți” s-au evocat: dacii transnistreni, tyrageţii (geţii de la Nistru), supuşii lui Burebista, care stăpânea inclusiv Olbia (la gurile Bugului); voievozii bolohovenilor Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia (I.S. Nistor, „Istoria românilor din Transnistria”, Bucureşti 1995, pag. 13); domnitorii Moldovei care stăpâneau teritoriile transnistrene: Petru Aron la 1455 (Istoria României în date, pag. 9), Ştefan cel Mare stăpân în Podolia; hatmanul cazacilor, Dumitru Vişnovieţchi, descendent din vița lui Petru Rareş (N. Iorga, „Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chişinău 1992, pag. 103); hatmanul Ioan Nicoară Potcoavă ajuns pe tronul Moldovei la 1577 (A. Boldur, „Istoria Basarabiei”, Bucureşti 1992, pag. 177.); Ion Vodă Armeanul, care în 1574, vorbește de „ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru” (E. Şt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia” nr.3/1992, pag. 89); Gheorghe Duca ce devine la 1681 „Despot al Moldovei şi Ucrainei” (A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag. 69). În concluzie, până la 1765 Moldova continuă să administreze şi malul stâng al Nistrului (N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr. 11/1992, pag. 87).

A venit anul 1812. În data de 16/28 mai1812, s-a semnat în incinta Hanului lui Manuc "Pacea de la Bucureşti" (care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812), în urma căreia ţinutul dintre Prut şi Nistru a fost anexat Rusiei.

Pe vremea când eram elev la școala militară, în anul 1966, pe un afiș expozitional din Sala de Festivități am citit, în variantă franceză, câteva puncte din acest tratat. Puțini istorici au văzut textul integral al tratatului, altfel nu-mi explic de ce atâta tăcere în jurul lui. Scria acolo, parcă la punctual 12: Teritoriile dintre Prut și Nistru vor fi RETROCEDATE Rusiei. Atunci mi-am dat seama că destinul acestui pământ românesc a fost la discreția marilor puteri din acea perioadă. Da, pe vremea când poporul român și teritoriul locuit de acesta, nu erau subiect de drept international, otomanii „retrocedau!!!”Rusiei țariste, o parte din pământul Moldovei, pământ ce nu le aparținea, iar Franţa, Austria şi Marea Britanie, în complicitate cu Rusia țaristă urmăreau un singur țel: scăderea puterii otomane în bazinul carpato-dunăreano-pontic.



Ocupaţia seculară ţaristă (1812-1917), parcă n-a tulburat și mintea elitei românești din Basarabia astfel că pe fondul dezmembrării Imperiului rus, survenit odată cu proclamarea principiului autodeterminării conform Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia (adoptată de Consiliul Comisarilor Poporului al RSFSRuse la 2 /15 noiembrie 1917 și atribuită lui Lenin), a proclamat Republica Democratică Moldovenească în decembrie 1917 iar prin Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 s-a înfăptuit unirea Basarabiei cu România. O mențiune specială: Sala unde a avut loc acest act memorial se află acum în incinta Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plasitice din Chișinău, funcționând ca sala de concerte.

La adăpostul Tratatului de neagresiune dintre Rusia și Germania și a pactului Molotov – Ribbentrop (23 august 1939) dar în special al articolului III din Protocol Adiţional Secret al acestuia, care stipula: „Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.”, Uniunea Sovietică a adresat României două Note Ultimative (26 și 28 iunie 1940) urmate de ocuparea Basarabiei si Bucovinei de Nord fără ca România să poată riposta, având în vedere că Germania lui Hitler și Italia lui Musolini, pregăteau Diktatul de la Viena (30 august 1940), referitor la Transilvania.

Harta teritoriilor rapite Romaniei de URSS in anul 1940.

https://i2.wp.com/www.istorie-pe-scurt.ro/wp-content/uploads/2014/06/basarabia_1940-300x230.jpg

„Stimabile” îmi spune un camarad de expediție: „Istoria nu se învață, cum spui tu „pe roți”, ci pe băncile școlii” iar o elevată doamnă îi spune în șoaptă soțului: „Prea mulți Întregitori de Țară”. Așa este, prea mulți români și-au sacrificat viața în lagăre, închisori, tranșeele de pe marile fronturi de luptă pentru Întregirea și Reîntregirea neamului românesc și pentru dreptul nostru de a trăi liberi și demn în România, iar acum sunt dați uitării și ne este greu să ni-I amintim.