asculta.radiotvunirea.com. asculta.radiotvunirea.com. 27 IANUARIE -ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COMEMORĂRII VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI
Caută

27 IANUARIE -ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COMEMORĂRII VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI



Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este ziua de 27

ianuarie din fiecare an și este cea mai importantă comemorare universală a

victimelor Holocaustului. Această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării

Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a

ședință plenară. La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a aproximativ 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.

De ce a fost aleasă data de 27 ianuarie? 27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai

mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică. Simbolul politicii rasiale, al experimentelor umane, a asasinării a milioane de oameni prin gazarea cu Cyclon B….simbolul cel mai evident al politicii naziste de discriminare şi ură rasială! Cel mai mare lagăr al morții!

Înainte de rezoluția 60/7, se instituiseră zile naționale de comemorare a Holocaustului,

cum ar fi Der Tag des Gedenkens an die Opfer des Nationalsozialismus (Ziua Comemorării Victimelor Național-Socialismului) în Germania, stabilită printr-un decret al Președintelui Germaniei, Roman Herzog la 3 ianuarie 1996. Din 2001, 27 ianuarie fusese și Ziua Holocaustului în Regatul Unit. În România , din anul 2004 s-a stabilit o zi naţională a comemorării Holocaustului şi anume 9 octombrie , deoarece pe 9 octombrie 1942 au început deportările evreilor din Basarabia şi Bucovina spre Transnistria.

Termenul de Holocaust se referă la exterminarea sistematică a evreilor europeni în al

doilea război mondial organizată de regimul nazist şi colaboratorii acestuia. Termenul vine din limba greacă şi face trimitere la moartea prin ardere, adică la gazarea şi apoi arderea cadavrelor în lagărele naziste. În sens mai larg , Holocaustul se referă la toate categoriile de victime ale regimului nazist: handicapaţi, homosexuali, Martorii lui Iehova, deţinuţi politici, Comunişti, adică milioanele de victime din timpul celui de-al doilea război mondial.

Istoriografia britanica şi americană utilizează acest termen, cea franceză îl foloseşte pe cel de Shoah, cuvânt care provine din limba ebraică şi înseamnă ”catastrofă”, ”cataclism”. Acest cuvânt este folosit în istoriografia ebraică pentru că este considerat mai cuprinzător. Ceea ce li s-a întâmplat evreilor în anii 1933-1945 echivalează cu o adevărată catastrofă. Un popor care nu avea stat, care nu era în conflict cu nimeni, a fost condamnat la pieire în numele unei ideologii fanatice şi lipsite de orice logică.

Persecuţia şi genocidul împotriva evreilor s-a desfăşurat etapizat. După preluarea

puterii de către nazişti în ianuarie 1933, Adolf Hitler devine cancelar al Germaniei şi impune rasismul ca politică de stat. Primele măsuri legislative împotriva evreilor, consideraţi vinovaţi pentru dezastrul Germaniei din Marele Război, au fost luate chiar din 1933, când , prin lege s-a definit ce înseamnă evreu – o persoană care are cel puţin un bunic evreu. Iar din 1935 s-a dat celebra legislaţie antisemită de la Nurenberg. Legea onoarei şi protecţiei sângelui german excludea pe nearieni de la exercitarea drepturilor politice. Legea interzice căsătoriile dintre arieni şi evrei. Antisemitismul a evoluat cu primul pogrom din Germania şi Austria în 9-10 noiembrie 1938 cunoscut sub numele de Noaptea de Cristal. Câteva sute de evrei au fost omorâţi, mii de proprietăţi şi sinagogi jefuite şi arse. Anul 1938 a venit cu alte măsuri - excluderea evreilor din colegiile de avocaţi, din cele ale medicilor, inginerilor, li s-a interzis să deţină proprietăţi, funcţii de conducere, au fost excluşi din teatre, din presă , au fost

obligaţi să poarte nume evreieşti, femeile pe cel de Sara , iar bărbaţii cel de Israel. Pe

paşapoarte a fost pusă litera J de la Jude-evreu. Toate aceste măsuri nu reprezentau decât un pas spre deposedarea evreilor de tot ce însemna drept politic şi cetăţenie. În numele ideologiei rasiale care accepta doar rasa pură- ariană, demnă de condus şi creatoare de civilizaţie, tot ceea ce impieta această puritate rasială trebuia eliminat.

Începutul războiului în 1 septembrie 1939 prin invadarea Poloniei de către armatele

celui de-al Treilea Reich,a condus politica rasială într-o nouă etapă. Polonia era ţara

europeană cu cea mai mare populaţie evreiască de peste 3 milioane de suflete. Aici Hitler a ordonat construirea celor mai de temut lagăre, cunoscute ca lagăre ale morţii- Auschwitz- Birkenau, Belzek, Sobibor, Treblinka, Chelmno , Majdanek. Dacă până în anul 1942 nu a existat o politică sistematică de eliminare a evreilor, după celebra Conferinţă de la Wansee din 20 ianuarie 1942 autorităţile naziste au găsit „ soluţia rezolvării problemei evreieşti”.

Soluţia era exterminarea a aproximativ 11 milioane de evrei europeni. Din 1942 s-au

construit lagăre de exterminare unde prin metode diabolice au fost trimişi la moarte milioane de oameni.

Cel mai cunoscut şi de temut lagăr a fost cel de la Auschwitz-Birkenau, , la 60 km

nord de Cracovia, în sudul Poloniei. Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist,

Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a „soluției finale”, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.


Auschwitz I Birkenau



Din vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model și pus la dispoziția

delegațiilor internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat acest lagăr, naziștii au spus că este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. Doi ani mai târziu, capacitățile de cazare ale lagărului Auschwitz I nemaifiind încăpătoare, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka) și Auschwitz II. Aceste două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor din această perioadă, depășind orice limită a imaginabilului. Aceste crime se executau sub deviza munca eliberează, înscrisă pe frontispiciul porţii de la intrare, cu litere de fier forjat - dovadă a cinismului conducătorilor nazişti. Semnificaţia acestui slogan urma să fie prea curând înţeleasă de către deportaţii aduşi cu forţa în lagărele respective. Atât înainte, cât şi după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, ca nişte vite, deportaţii erau dispuşi în rânduri compacte şi sortaţi pe peroane.

Trupele SS germane, efectuau aceste operaţii de triere într-o manieră ce friza demenţa.

Bătrânii şi copiii erau despărţiţi de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieţii lor, către camerele de gazare, ascunse sub forma unor duşuri. Deportaţii apţi de muncă au fost încartiruiţi în aşa-numitele spaţii de carantină. Batjocoriţi şi înfometaţi, îşi pierdeau încetul cu încetul personalitatea, la această contribuit şi înfăţişarea lor, după ce erau tunşi. Urma înregistrarea şi tatuarea respectivelor numere pe braţ şi drumul spre cazarmament, pentru a-şi ridica ţinuta de lagăr. Cel care supravieţuia carantinei urma să se integreze într-o grupă de muncă, care-şi avea sediul la Auschwitz III, lagăr situat în afara complexului, în localitatea Monovitz. Deportaţii munceau în industria de apărare, în condiţii inimaginabile, în mod special pentru concernul IG-Farben, la care era asociată şi firma

Degesch. Această întreprindere producea gazul de luptă Cyclon B, care, după 1941 a fost

intens folosit în lagărele de concentrare, în vederea gazării deţinuţilor sub binecunoscută metodă. Efectul gazului se făcea simţit numai după 20 de minute şi provoca o moarte în chinuri groaznice.

Femeile şi copiii serveau ca şi cobai de experienţă a doctorilor SS, care aveau sediul

în renumitul Bloc 10. Celor ucişi li se extrăgeau dinţii de aur iar părul lor era folosit în

industrie. În ianuarie 1945, pentru a şterge urmele acestor masacre colective, conducătorii nazişti ai acestor lagăre au hotărât să distrugă orice urmă a crimelor lor, prin raderea de pe faţa pământului a lagărelor. Multe dintre barăci au căzut pradă incendiilor, altele, construite din cărămidă, au fost distruse prin explozie. Datorită faptului că armata sovietică a înaintat mai repede decât se aşteptau naziştii, o parte a lagărului de la Auschwitz, cu cele 39 de incinte ale sale, a rămas nedistrusă, constituind mărturia tragismului acestor locuri. La 27 ianuarie 1945 lagărul a fost eliberat de Armata Roşie. Atrocităţile văzute de ruşi au fost fotografiate şi prezentate pentru prima dată în cadrul Procesului criminalilor de război nazişti organizat de Aliaţi la Nurenberg.

În anul 1947 lagărul a fost transformat prin decizia Parlamentului polonez în muzeu.

Pentru ca asemenea atrocităţi să rămână vii în amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată, UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, în 1979, ca parte a moştenirii culturale universale a omenirii.

Cu toate că în ultimii ani s-a vorbit foarte multe despre acest subiect, iar istoricii au

consultat arhive care nu le-au fost accesibile până atunci, totuşi sondajele făcute în unele ţări europene şi în România arată că lumea nu ştie ce a fost Holocaustul, nu ştie unde se află lagărul de la Auschwitz. De exemplu, în Marea Britanie, un sondaj din 2015 arată că peste jumătate din cei chestionaţi nu au auzit de Holocaust, peste 53% dintre intervievaţi nu ştiu unde este Auschwitz, iar unii elevi cu crezut că e vorbe despre o specie de urşi! În România este un subiect foarte sensibil, deoarece România a fost aliata Germaniei în al doilea război mondial şi Ion Antonescu, conducătorul statului român a fost şi el responsabil de Holocaustul din Transnistria. De aceea unii concetăţeni neagă Holocaustul, nu înţeleg de ce trebuie să discutăm atâta despre crimele împotriva evreilor şi de ce nu se discută şi despre crimele săvârşite de comunişti. Se diminuează suferinţa şi sacrificiul evreilor pe motiv că unii meritau! Şi apoi...consideră unii, mai sunt şi alte categorii de victime ale nazismului!

Este important însă să ştim de ce unul dintre cele mai avizate foruri internaţionale în

apărarea păcii, ONU a decis ca o zi pe an lumea să comemoreze victimele Holocaustului

pentru ca experienţa nefastă a războiului să nu se mai repete niciodată. Cel care uită riscă să repete greşelile. Cel care ascunde adevărul este şi el complice la ororile făcute în numele acestuia!

De aceea sunt foarte relevante cuvintele preşedintelui României, Klaus Iohannis

spuse cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului:

”Ziua eliberării acestui teribil complex de exterminare este dedicata memoriei

suferinţei, vocilor rezistentei şi preocupării pentru aducere-aminte. Momentul de astăzi mai înseamnă, însă, un lucru. înseamnă că noi, ca naţiune, ne opunem ignorării deliberate a trecutului. Înseamnă că nu ne ferim să discutăm deschis despre culpabilitate şi responsabilitate. Tăcerea în faţa ororilor, ignoranţa în faţa discriminării, acceptarea în fata crimelor, nepăsarea în faţa urii au făcut şi ele posibil genocidul. Deportaţi în Transnistria de către regimul antonescian ori la Auschwitz de către autorităţile horthyste, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor rasiale, antisemite, discriminatorii şi criminale.

Convoaie de bărbaţi, femei, copii şi bătrâni au părăsit satele şi oraşele pentru a fi deportaţi.

Mii de suflete nevinovate au dispărut. Şi odată cu ele şi spiritul civic ori datoria morală.”

Lecţia pe care ne-o oferă Holocaustul este una dureroasă şi de actualitate pentru toate

statele lumii şi pentru toți oameniii. Ea arată că democraţia şi statul de drept nu sunt

totdeauna o garanţie că nu pot fi transformate de o mână de oameni care acced la putere. Că trebuie să luptăm cu toţii ca valorile umane fundamentale să fie apărate, ca drepturile celuilalt să fie respectate pentru a nu ajunge în situaţia ca drepturile tale să fie negate de ceilalţi!. Că tăcerea şi indiferenţa faţă de suferinţa altora este tot o complicitate, la fel ca atunci când sunt încălcate drepturile cetăţenilor de nişte instituţii. Şi chiar neintenţionat, acest act , aparent nevinovat, poate perpetua răul!

Că Holocaustul nu a fost un accident în istorie şi el a avut loc într-o ţară cu instituţii

solide, cu o populaţie educată care a ales să facă din discriminare, din rasism, din

antisemitism, politică de stat. Şi , mai ales, că Holocaustul, sub o formă sau alta a fost o

constantă în istoria lumii. Lumea civilizată a avut o opţiune - să susţină sau nu un regim

discriminatoriu, pe când victimele acestuia nu au avut niciuna!


Prof.Cetean Daniela

Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”,Alba Iulia

0 afișare

PARTENERI

akm.JPG
logo.png
rgnpress-logo_x.jpg
  • Grey YouTube Icon
  • Facebook - Grey Circle
  • LinkedIn
  • Instagram

Licența RTV Unirea - AKM Austria © Copyright Radio TV Unirea 2010 - 2020

powered by: a2 multimedia