Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Social

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

Festivalul Primaverii 1

ball2

Ziua Literara 3

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 1
PoorBest 

Refugiații vor mai mult(e)!


     Nu cred că există persoană care să nu se fi gândit măcar o dată la refugiați. Și mai sunt sigură că, nu o singură dată, v-ați pus întrebarea: „până când”?

Poate nu scriam aceste rânduri, dacă zilele trecute nu vedeam cum refugiații, nemulțumiți de ceea ce li se oferă în Germania, au făcut câteva proteste. Priveam uimită spre ei, cum strigau în limba engleză tot felul de lozinci. Vor bani mai mulți, vor școli, vor mâncare, vor locuințe, dar nu în ultimul rând, vor azil. Oare ce o fi în mintea acestor oameni?
La câțiva metri mai jos de locul unde aceștia își strigau lozincile își duce viața un bătrân neamț care nu are adăpost. Stă pe un scaun de plastic, de câteva săptămâni, într-o parcare de biciclete. Singura lui avere pare să fie un căruț de cumpărături plin cu haine, ceva mâncare, o sacoșă cu acte și câteva medicamente. Picioarele îi sunt umflate și vinete. Doarme, acoperit de un sac de dormit. Trec aproape în fiecare zi pe acolo și mă aștep, dacă tot a venit frigul, să nu-l mai găsesc. Dar acesta se încăpăținează și își păstrează locul. Privea cum refugiații strigă tot felul de lozinci și le răspundea într-o germană perfectă:
„ Voi abia ați venit și vă ridicați cu pretenții. Sunt cetățean german, dar nu am îndrăznit, o dată să cer, ajutor nimănui. Nu vă ajunge cât vi s-a dat? Veniți la mine, să vedeți cu cât mă mulțumesc eu. Vreau doar ca Dumnezeu să-mi dea sănătate. Dacă aș fi eu la putere, v-aș arăta eu, drepturi în țara mea" L-am ascultat în tăcere și l-am lăsat să vorbească. Nimeni nu îi poate lua acest drept ( încă ). Doar este unul din drepturile noastre: „ dreptul la exprimare”.


Nu am nimic cu refugiații, dar cred că și acest ajutor ar trebui să aibă o limită. Un studiu arată că sunt mulți cetățeni germani care nu au un adăpost, care nu au ce mânca, iar procentul populației sărace este în continuă creștere. Oare aceștia nu au drepturi? Dacă nu sunt organizați în grupuri, ca să-și ceară drepturile, pe ei cine îi susține?
Acum câteva luni nu existau fonduri pentru ajutorul familiilor de aici, iar acum s-au găsit milioane de Euro pentru refugiați. Oare, cu ce s-a greșit? Unde?

Poate că noi suntem prea mici pentru a înțelege aceste lucruri. Poate că nici nu le vom înțelege decât peste câțiva ani sau poate deloc. Dar, poate statul german are totul sub control și nimeni, și nimic nu va pereclita frumoasa dezvoltare a Germaniei.

 

Ionela van Rees-Zota
Nürnberg, Germania
Publicat de Așii Români  în  octombrie 2015

Asandei Raisa Bianca

 

Ajutor pentru o fetiţă de 3 luni cu trei malformatii grave, cele mai grave văzute de până acum.
Născuta la data de 13 August 2014, la Spitalul Academic Wilhelmina Kinderziekenhuis, în Olanda, Utrecht. În Romania nu s-a constatat ca ar avea vreo problemă de sănatate, deşi am fost la controale periodice. Am aflat ca ceva nu este în regulă cu micuţa înainte cu 6 zile să se nască. Ea are trei malformaţii grave:
1.hidrocefalie (prea mult lichid cefalorahidian în creier)
2.spina bifidă (spatele deschis, şi toată coloana despicată în 2)
3. malformaţia Arnold chiari (creierul mic este deplasat în jos, mai exact la cele 3 vertebre de sus, din cauza asta presiunea e mare pe creierul mic şi are probleme cu respiraţia)
Spatele i-a fost închis, mai exact pielea pentru ca riscul de infecţie era mare(este şi acum),şi i s-a pus un shunt (drenaj, mai exact o pompita din creier până în burtică pentru ca să elimine lichidul care este în surplus în creier, iar organele absorb lichidul. Mai e o problema cu palma de la mânuţa dreaptă pe care nu şi-o poate deschide, o tine doar în pumn din cauza tendoanelor, care nu s-au dezvoltat cum trebuie, sunt prea scurte. Pentru a-şi putea deschide avem nevoie de operaţie, pe lângă o operaţie care este doar în stadiu de experiment pentru coloană, mai exact să o forţeze, să o închidă. Ea nu simte nimic de la stomăcel în jos. Implicit nu îşi poate mişca picioarele, are nevoie de sondă urinară la fiecare 3 or, mai tarziu va avea nevoie de ajutor şi la colon. Fără operaţie la coloană şi transplant de măduvă osoasă ea nu va fi capabilă nici să stea în şezut…asta înseamnă că nu va putea sta nici într-un scaun cu rotile, poate doar legată, dar nu e sigur nici asa. În plus, foarte multa fizioterapie.
Cei care aveţi posibilităţi şi doriţi să oferiţi un sprijin, oferiţi o şansă acestui copil nevinovat. Vă rugăm sa ne contactaţi: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

 

Renăscut, după 11 ani de suferinţă

 

Costin Iancu – un tânăr în vârstă de 36 de ani, care, în anul 2003, a fost diagnosticat cu Hipertensiune pulmonară – un chin îndelungat, ce s-a sfârşit, după 11 ani de suferinţă, în ziua de 21 octombrie 2014, cînd medicii de la Secţia de transplant pulmonar a Spitalului Universitar AKH din Viena l-au anunţat că au găsit un organ compatibil analizelor de laborator prelevate de la el, cu cîteva luni în urmă. Sosit de urgenţă la Viena, Costin Iancu a fost condus în jurul orelor 18:00 în sala de operaţie, iar intervenţia chirurgicală a durat ca. 7 ore şi jumătate, până spre ora 1.30, când unul dintre medicii care l-au operat mi-a confirmat telefonic faptul că operaţia a decurs normal şi pacientul a fost transportat la Secţia de reanimare.

Tensiunea pulmonară este o boală a vaselor sanguine din plămâni care apare atunci când tensiunea din arterele pulmonare (vasele care transportă sângele de la inimă la plămâni) devine mai mare decât este normal. În asemenea situaţii creşte rezistenţa curgerii sângelui în plămâni şi astfel, odată cu creşterea presiunii din interiorul arterelor pulmonare, creşte şi efortul părţii drepte a inimii, care îşi măreşte considerabil volumul. Greutatea în respiraţie simţite de persoana bolnavă sunt însoţite de dureri insuportabile, boala agravându-se de la o zi la alta, evoluând, în cele mai multe cazuri, spre deces.

costin


Singura posibilitate de salvare a unui pacient care suferă de Hipertensiune pulmonară este transplantul pulmonar, operaţie care, în România secolului XXI, nu poate fi efectuată. Cum costurile unei asemenea intervenţii chirurgicale în străinătate se ridică la 120.000 €, este aproape imposibil pentru români să fie salvaţi printr-un transplant pulmonar, fără ajutor financiar din partea Ministerului Sănătăţii de la Bucureşti. Din păcate, lista bolnavilor din România, suferinzi de Hipertensiune pulmonară, cuprinde câteva sute de persoane şi majoritatea nu rezistă ani de aşteptare până la plata operaţiei de către Statul român, mulţi dintre ei părăsindu-ne în plină tinereţe. Puţini, însă, au totuşi norocul să se renască, precum Costin Iancu.
Un mare merit în salvarea pacienţilor români diagnosticaţi cu Hipertensiune pulmonară îl au specialiştii de la Spitalul Marius Nasta din Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Miron Bogdan şi doctor Tudor Constantinescu – iniţiatorii unui program de transplant pulmonar în străinătate, în colaborare cu medicii de la Spitalul UniversitarAKH din Viena.
La câteva ore după operaţie, mamei lui Costin, doamna Elena Iancu, i s-a permis să îşi viziteze fiul, pe care l-a însoţit la Viena. Cu lacrimi în ochi ea a transmis mulţumiri din inimă tuturor celor care s-au luptat pentru ca fiul ei să trăiască, să fie salvat.
Cu puţin timp în urmă, Asociaţia Română de Transplant Pulmonar posta pe blog următoarea ştire:“Salut. Azi, 21 octombrie, viaţa lui Costin Iancu se va schimba total în urma unui apel telefonic pe care îl aştepta de aproape o lună de la Clinica Akh-Viena, unde va suporta un transplant pulmonar, singura şansă să trăiască şi să ducă o viaţă normală. Costin, noi toţi, îţi urăm putere, sănătate maximă şi refacere uşoară. Ne vedem pe 29, când ajungem la Viena.”
Acestor urări ne alăturăm şi noi, cei de la RadioTv-Unirea, în frunte cu Directorul Ioan Godja, care, cu câteva luni în urmă, a transmis pe postul nostru de radio un interviu luat lui Costin IANCU de către redactorul Mihai Anthony, făcând atunci şi un apel de sprijin financiar către toţi cei impresionaţi de suferinţele acetui tânăr.
Subsemnata şi Costin Iancu suntem fraţi de suferinţă, având în vedere că şi pe mine m-au salvat tot după 11 ani de boală chinuitoare, tot medicii de la Spitalul universitar AKH din Viena, în colaborare cu specialiştii de la Bucureşti: Prof. Univ. Dr. Miron Bogdan şi doctor Tudor Constantinescu, cărora le rămân de-a pururi recunoscătoare!
Mi s-a făcut transplant dublu pulmonar în anul 2010, după care am fost tratată, 5 saptamani, tot în aceeaşi sală a Secţiei de reanimare a Spitalului Universitar AKH din Viena
Un déjà vu al speranţei de viaţă!

 

agnes

Agnes Maria Orban,
Colaborator RadioTv-Unirea