ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Redactor Cristina Oprea

Am dorit să port o mică discuție depre teatru și viață cu regizorea Muriel Manea – Jakab în urma unei alte premiere pe care domia sa a avut-o cu spectacolul ,,Și cu violoncelul ce facem?” deoarece spectacolele domniei sale mă impresionează. Din distribuție au făcut parte actorii Bianca Holobuț, George Sfetcu, Vali V. Popescu și Ioan Alexandru Savu, scenografia fiind semnată de Eliza Labancz.

Cristina Oprea: Sunt la Teatrul ,,Aureliu Manea” din Turda și o am alături pe regizoarea Muriel Manea Jakab care de curând a avut o nouă premieră. Este vorba de spectacolul ,,Și cu violoncelul ce facem?” Ce se întâmplă cu violoncelul? Este un spectacol interesant pe care l-ați abordat dintr-o altă perspectivă.

Muriel Manea - Jakab: ,,Și cu violoncelul ce facem?” se numește piesa scrisă de Matei Vișniec și ca orice text preluat de către un regizor e într-o anume viziune. Așa l-am văzut eu, așa l-am simțit că trebuie să-l concep și e foarte actual cu tot ceea ce se întâmplă acum. E nevoie de o trezire forțată a omenirii pentru că demonii oamenilor sunt foarte puternici și se hrănesc din frică și din ură și devin tot mai urâți, tot mai urâți. Oamenii au spus despre spectacol văzându-l că a fost foarte intens, că oare chiar așa arată oamenii? Da, așa arată oamenii, în suprasensibil, într-o formă nemascată. Noi purtăm măști, zâmbim, dar în interiorul nostru, în mintea noastră se nasc niște demoni dacă sunt alimentați, de e și teribil să ne gândim cum arătăm cu adevărat. Și acești demoni devin o armată și apoi un glob întreg. Tot, tot e în stare să distrugă omul, din păcate.

Cristina Oprea: Cred că în primul rând se distruge pe sine.

Muriel Manea - Jakab: Prima dată se distruge pe sine ca apoi să se poată reconstrui într-o formă atât de agresivă. E valabil și pentru artist care trebuie să renunțe la sine ca să poată reprezenta cu atâta forță o oglindă a sensurilor pentru spectator.

Cristina Oprea: Cum sunt actorii pe care i-ați avut în echipă?

Muriel Manea - Jakab: Sunt actori dedicați scenei, iubitori de teatru și cu o mare încredere în stilul meu de lucru pentru că nu e un stil comod, nu toți actorii îl preferă pentru că e un laborator care te obligă cumva să-ți depășești limitele și ca om și ca artist. Și nu e comod deloc. Transpiri și ai tot felul de întrebări, de căutări în tine și ești conștient că reprezinți niște demoni și atunci trebuie să te cureți ca să poți să rămâi om în viața de zi cu zi pentru că și actorii sunt oameni și trebuie menținut un echilibru. E un pericol mare când faci genul acesta de teatru, mergi mult în spre cruzime și grotesc, poți să-ți pierzi mințile dacă nu-ți constitui un echilibru interior. Nu e ușor pentru ei dar le place.

Cristina Oprea: Cred că nu e ușor nici pentru dumneavoastră să vă alegeți textele. Probabil că acest gen de teatru psihologic vă ajută în viața de zi cu zi, lovindu-vă pe străduțele Turzii de tot felul de oameni.

Muriel Manea – Jakab: Pe străduțele vieții! Mereu caut texte care să mă ajute în exprimarea unor sensuri mai profunde. Mă mai întreabă lumea….de ce nu te relaxezi? De ce nu te bucuri de viață? Mă bucur de viață în felul meu doar că ….consider că e nevoie și de un altfel de teatru. Ne tot relaxăm, ne tot relaxăm, de fapt, ne mințim singuri. Prea multă relaxare nu e bună. Mai trebuie să și muncim într-un altfel de laborator și oamenii chiar au nevoie de o trezire, luând în considerare ce fel de emisiuni avem în zona media ș ice fel de cărți se citesc mai nou ș ice fel de atitudine promovăm și totul pentru cantitate și mai puțină calitate, cât mai multe bunuri material, încercăm să ne găsim bucuria în tot ceea nu contează, de fapt. Bucuria, sensul, e în lucruri atât de mărunte și atât de frumoase, deci, de fapt e în tot ceea ce înseamnă viață.

Cristina Oprea: Anul trecut ați avut o altă premieră interesantă. Cum simțiți că transformați publicul, că îl formați? Până la urmă, ceea ce faceți dumneavoastră este de a oferi niște lecții de viață într-o formă artistică.

Muriel Manea – Jakab: Păi anul trecut am avut premiera cu ,,Visul unei nopți de vară” de Wiliam Shakespeare, piesă la fel de actuală, chiar dacă a fost scrisă în 1595- 1596, nu se știe exact data dar e prognozată așa ca și ani. E actuală pentru că Shakespeare din punctul meu de vedere era un vizionar. Scria într-un anumit fel, cuvântul avea prețiozitate, dar ne scrie despre lucruri actuale. ,,Și anotimpurile vin de-a valma și nimeni nu le mai cunoaște rostul” spune Titania suntem în cazul de față …. cu încălzirea globală și cu toate cele. E interesant dacă stai să studiezi Shakespeare în profunzime multe adevăruri și multe situații contemporane sunt în care ne regăsim, doar că trebuie să citim cu mare atenție și să înțelegem cuvântul, care avea o anume prețiozitate, era o comoară. Acum cuvântul a devenit așa un fel de, nici nu știu cum să îl descriu… e prescurtat, nu mai are profunzime, e aruncat cu atâta ușurință înspre Univers și spre semenii nostril. E foarte important ce spunem și cum spunem. Putem crea foarte mult rău prin cuvânt sau foarte mult bine.

Cristina Oprea: Ce vă propuneți pentru viitor deoarece lecțiile dumneavoastră de viață prin intermediul teatrului, bănuiesc că nu se opresc cu acest spectacol și vor mai urma și alte premiere.

Muriel Manea – Jakab: Da, vor mai urma și alte premiere pentru că, am mai spus, am mai declarant asta, pentru mine teatrul este o misiune și cum nu o să-mi găsesc liniștea probabil niciodată și simt că trebuie să se întâmple schimbări, chiar dacă schimbarea e într-un om sau poate în zece oameni din trei sute să zic dintr-o sală, dar contează foarte, foarte mult, orice mică intenție Universul o percepe și o simte. Buturuga mica răstoarnă carul mare nu așa se spunea. Vom continua în toamnă cu o piesă, nici nu prea pot să vorbesc despre ea pentru că trebuie să se definitiveze ca idei, adică să fiu sigură că urmează ca montare acea piesă.

Cristina Oprea: În Festivalul de Teatru de aici participați?

Muriel Manea – Jakab: În Festivalul de Teatru încă nu am definitivat programul, dar sper din suflet, mai am un spectacol, o mono-dramă cu care o să mergem la Festivalul de Mono-drame din Bacău, am făcut piesa în Petroșani cu actrița Irina Bodea Radu, o actriță foarte talentată și tot așa devotată laboratorului Muriel Manea – Jakab, se numește ,,Aglaia și Dumnezeul ei din mămăligă” este vorba de scriitoarea Aglaja Veteranyi care a și scris piesa ,,De ce fierbe copilul în mămăligă”, povestea noastră este o adaptare, dar e, tot așa, foarte intensă, despre trăirile scriitoarei de fapt despre ea este vorba și despre sinuciderea ei și cum ajunge un om să trăiască atât de intens și totuși să renunțe la viață. Să simtă că e de ajuns. Oricum e foarte greu să-ți păstrezi mintea clară și să îți dorești să trăiești, să mergi până unde ți-e scris de ceruri și nu unde vrei tu să te oprești, că de multe ori simțim nevoia să ne oprim și spunem ,,Nu mai pot!” mai ales într-o societate atât de tranșantă și lipsită de empatie din păcate, oamenii sensibili se adaptează destul de greu.

Cristina Oprea: Mai ales cei care, au har de la Dumnezeu, au un mic talent, fie că e artist plastic, fie că este scriitor...

Muriel Manea – Jakab: În orice formă sunt oameni cu har și de obicei oamenii cu har sunt simțiți așa de ceilalți ca fiind o forță care le insuflă un fel de teamă. Se tem de acel har oamenii. Despre asta e vorba și în spectacolul ,,Și cu violoncelul ce facem?”. Și atunci ce facem cu omul hăruit? Hai să-l ucidem, hai să îl răstignim. Și Isus a fost un artist. Oamenii devin foarte periculoși dacă se unesc în numele răului și în același timp pot să facă mari schimbări dacă se unesc în numele iubirii și al binelui.

Cristina Oprea: Ce e viața pentru dumneavoastră?

Muriel Manea – Jakab: Viața…hmm…e o provocare în fiecare zi.