Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

STATUTUL FEMEII IN LEGISLAŢIA ELABORATĂ ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI AL. I . CUZA

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

 

 

 
 
agerpres
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

La împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a lui Al. I. Cuza , este important să subliniem rolul acestuia în constituirea statului român modern. Multe dintre aspectele domniei sale au făcut obiectul cercetării istoricilor. Nu există domeniu în care activitatea reformatoare să nu se resimtă. Parlamentul României a propus din anul 2016 ca ziua de 24 ianuarie să fie sărbătoare legală, iar din 2017 a fost promulgată legea de către preşedintele ţării. Astfel, din 24 ianuarie 2018 românii au avut pentru prima dată zi liberă. Motivaţia acestui act este evidentă!Unirea Principatelor Române a reprezentat temelia viitorului stat naţional român. Unirea cea Mică din 1859 era prima treaptă în construirea României Mari! Artizanul Unirii Principatelor Române a fost Al.I.Cuza, fost revoluţionar paşoptiste, conducător al Miliţiilor Moldovei şi reprezentant de frunte al bonjuriştilor români, cu conexiuni profunde în rândul revoluţionarilor europeni şi dornic să ajungă Europa din urmă! Ales domn al Moldovei în 5 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti pe data de 24 ianuarie, Al.I.Cuza avea să devină simbolul Unirii românilor. Într-o domnie scurtă, de numai 7 ani a „domnit cât alţii într-o sută de ani”, nelăsând nici un domeniu neatins de aerul modernizării.
Domnia lui Al.I.Cuza se remarcă printr-o mare complexitate şi modernitate, datorate reformelor iniţiate de acesta în toate domeniile vieţii economice, sociale, culturale. Toate măsurile de unificare instituţională au fost dublate de reforme care urmăreau modernizarea ţării şi apropierea acesteia de ţările Apusului. Reforma se întâlneşte în cele mai profunde aspecte ale societăţii, motiv pentru care domnia lui Al.I.Cuza demarează modernizarea structurilor României şi transformarea treptată a acesteia într-un stat european.

Un aspect interesant al domniei lui Cuza este legat de modul în care se reflectă statutul femeii în legislaţia vremii, atât în cea moştenită de Cuza cât şi în cea elaborată în cei 7 ani de domnie ai acestuia. 
Femeia mijlocului secolului al XIX-lea are un statut specific grupului social căruia îi aparţine, în care s-a născut şi în care trăieşte. Izvoarele istorice oferă informaţii mult mai generoase şi mai exacte despre femeile din înalta societate comparativ cu celelalte plasate la baza ierarhiei sociale. Situaţia primelor este deosebită, deoarece ele se bucură de privilegii dobândite prin naştere, dar şi prin lege, pe când celelalte vor fi nevoite să trăiască în aceleaşi mentalităţi medievale. Cu toate acestea, schimbările fundamentale în statutul femeii nu se vor produce în acea vreme „prin forţa legii”, ci prin transformarea lentă a mentalităţii. Iar această schimbare treptată s-a făcut sub incidenţa modului de viaţă occidental care a pătruns în Principatele Române. Femeia din vârful piramidei sociale va iesi cu timpul în lume, iar rolul ei în viaţa mondenă devine esenţial.
Prin prevederile legale, femeia mijlocului de secol XIX este lipsită de drepturi politice şi acest lucru va rămâne neschimbat pentru multă vreme. Dar acest aspect nu înseamnă confirmarea neimplicării femeii în reglarea balansului de putere al societăţii.
Şi prin legislaţia dată în vremea domniei lui Al.I.Cuza, femeia este privată de drepturi politice, accesul la funcţii în stat îi este prohibit. Dar nu era un lucru nelalocul lui întrucât în întreaga lume era aceiaşi situaţie. Deci, din acest punct de vedere Principatele Unite nu făceau opinie separată. Femeile trăiau într-o lume dominată de bărbaţi şi aceştia nu ar fi permis pentru nimic în lume un concurent, chiar dacă recunoşteau meritele excepţionale ale unora din femeile puternice ale vremii.

Femeia care provenea dintr-un mediu bogat era protejată prin lege. Apartenenţa la o familie bine poziţionată social atrăgea după sine un statut privilegiat. Femeia avea o avere proprie, moştenită sau primită şi Codul civil al lui Cuza, cât şi legislaţiile de la începutul secolului XIX, conţineau măsuri stricte pentru apărarea condiţiei materiale a femeii.
Zestrea „era averea femeii””. Capul familiei trebuia să-şi înzestreze fiica conform rangului şi bogăţiei sale. În cazul morţii tatălui, moştenitorii preiau obligatoriu această sarcină. Prin căsătorie bărbatul devine administratorul averii femeii, dar familia nu se bucura decât de veniturile anuale aduse de aceste bunuri. Soţul devine prin lege răspunzător pentru pierderea sau deteriorarea, din vina sa, a zestrei. În cazul în care averea era prost administrată, soţia, secondată de consiliul familiei, putea cere separaţia bunurilor devenind ea însăţi administrator. În cazul unui divorţ, soţul este nevoit să înapoieze zestrea intactă, e obligat să întreţină copiii şi să-i căpătuiască. Soţia preia aceste funcţii doar dacă soţul este sărac. La moartea mamei copii sunt aceia care moştenesc zestrea, nu soţul. Toate aceste prevederi sun redate în Codul Civil al lui Cuza, care preia însă legile aflate în vigoare până atunci. Se observă însă foarte clar faptul că femeia bogată este apărată de lege de eventualele Abuzuri ale soţului în ceea ce priveşte modul în care îi este administrată averea moştenită. 

Pe lângă zestre femeia mai poate deţine şi expropica, „averea mişcătoare şi nemişcătoare în afara zestrei”. Expropica este stăpânirea ei de drept exclusiv, o poate vinde, închiria , dărui, după cum crede de cuviinţă.
La aceste prevederi pe care Cuza le păstrează din legislaţia anterioară , Codul civil va adăuga faptul că înainte de celebrarea căsătoriei, se vor încheia prin tribunal, convenţii matrimoniale care să garanteze aceste lucruri.
Se poate observa prin urmare că femeia este protejată preferenţial din punct de vedere economic, în funcţie de mediul social din care provine. Şi numai în ultimă instanţă, în cazuri grave poate pierde averea pe care o deţine. Ea nu poate fi deposedată decât pentru o vină foarte mare: crimă, atentat la viaţa soţului, adulter dovedit cu martori la judecată. Acestea erau prevederile Codurilor Caragea şi Calimachi. Prin Codul Civil al lui Cuza se mai aduce o modificare, adulterul nemaifiind un motiv de deposedare. Averea confiscată nu revine niciodată soţului dacă femeia are copii, ci acestora
Textele legislaţiei civile atestă faptul că statutul femeii în acea perioadă nu poate fi separat de grupul familial din care provine. Ea poartă cu sine o parte a patrimoniului tatălui, prestigiul familiei acestuia pe care îl transmite urmaşilor săi, ce au exclusivitate la moştenire. Acest rol al femeii , extrem de important, de „transmiţător” a împiedicat marginalizarea so9cială pe motive de sex. Forţa economică a femeii este receptată ca o ameninţare de unii analişti ai fenomenelor sociale contemporane epocii. Ion Ghica, într-unul din articolele sale aminteşte de : „foarte desele căsătorii din interes pentru zestrea femeii, care îl pun pe bărbat în poziţia umilitoare dinaintea femeii dintr-al cărei venit va trăi”. Astfel el ajunge la discreţia capriciilor şi exigenţelor femeii.
Influenţa occidentală în Principate este vizibilă şi în ceea ce priveşte modul în care e concepută femeia. Ea nu devine doar un ornament al saloanelor mondene. O atenţie deosebită se acordă educării acesteia, învăţământului feminin. Despre egalitatea educaţiei amintesc şi programele revoluţiei paşoptiste. Al.I.Cuza se raliază acestei idei. Prin legea instrucţiunii publice el decretează că învăţământul primar este gratuit şi obligatoriu pentru toată lumea. Nu se mai fac delimitări exclusiviste. La nivelul înaltei societăţi femeile se emancipează nu numai prin accesul la instrucţie ci şi prin implicarea lor în tot felul de activităţi sociale, comitete de patronaj, saloane literare, activităţi de caritate. Astfel, femeia evadează în spaţii sociale mai largi care-i sporesc gradul de independenţă şi de afirmare. În plus femeia acestei perioade are şi implicări în scena politică, chiar dacă mai discrete, femeile bogate vor avea simpatii politice, fie liberale fie conservatoare şi chiar vor încerca pentru soţii lor să obţină avantaje şi posturi cât mai înalte.
Fără drepturi politice, femeile sunt însă foarte active în propaganda politică. Le întâlnim ca spectatori în adunările ad-hoc din 1857 şi apoi la celelalte evenimente importante din timpul domniei lui Cuza.
Un alt aspect deosebit care arată că modernizarea structurilor instituţionale impuse de domnia lui Cuza a fost completată şi de modificări în statutul femeii, este restrângerea afluenţei tinerelor spre mănăstiri. Această măsură se înscrie pe linia laicizării structurilor statului, tendinţă foarte răspândită în Europa acelor timpuri, pornindu-se de la domnia napoleoniană. La mijlocul secolului trecut exista încă o tendinţă accentuată ca tinerele fete care nu puteau fi înzestrate de părinţi conform rangului lor să fie trimise la o mănăstire. Un alt motiv puternic era cel religios: familiile numeroase trimiteau la mănăstire o fată, ca un fel de jertfă plătită divinităţii pentru păcatele lor. Al.I.Cuza a restrâns această afluenţă spre mănăstiri limitând vârsta de intrare în respectivele lăcaşe la peste 40 de ani pentru femei.
Prin legislaţia dată în timpul domniei sale , Cuza a încurajat ideea că femeia trebuie educată, cizelată, ea făcând parte din societate românească ce se grăbeşte să devină europeană. Dar această preocupare este strict legată de aspectul de clasă. Femeia rafinată, cultă , care poate reprezenta cu succes un bărbat şi patria sa trebuia să facă parte şi din elita socială, aceasta fiind principala cale de propulsare pentru ea. Astfel, Cuza a fost tributar concepţiei din epocă şi nu a depăşit-o decât prin unele amendări ale situaţiei femeii, amendări care însă nu periclitau statutul bărbatului în societate. 
Cuza era de părere că femeia trebuia să se cultive, atât prin şcoală, cât şi prin studiu individual, dar că nu îşi poate neglija treburile familiale. Şi la fel ca majoritatea oamenilor politici ai vremii, Cuza a considerat că menirea principală a femeii este educarea şi creşterea copiilor, dar nu a făcut din aceasta singura responsabilitate. A fost plăcut impresionat de implicările sociale ale femeilor, având un foarte bun exemplu în soţia sa, Elena Cuza. Concepţia sa dovedea clar o deschidere spre Occident şi spre acea parte a Europei care începea să respecte femeia pentru celelalte calităţi ale ai, exceptându-le doar pe cele materne.
Statutul social al femeii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea evoluează odată cu societate însăşi. Începând cu această epocă femeile aparţinând elitei îşi câştigă libertatea de a se mişca în societate, conduce şi influenţează covârşitor viaţa mondenă, participă la viaţa politică, chiar dacă nu are drepturi politice, patronează viaţa artistică şi mişcările modernizatoare, militează pentru realizarea idealurilor unioniste, se preocupă de propriia educaţie şi joacă un rol esenţial în viaţa privată.

Prof. Cetean Daniela, 
Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”
Alba Iulia

Sursa imaginii: internet