Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Ziua Naţională a României sărbătorită la Misiunea României la ONU, New York

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

COMUNICAT DE PRESĂ

Ziua Națională a României a fost sărbătorită de Misiunea Permanentă a României la ONU prin organizarea unei recepții la 1 Decembrie 2017, la sediul Misiunii noastre situate în inima cartierului Manhattan din New York.  

După intonarea Imnului de Stat al României, Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, s-a adresat celor prezenți, evidențiind semnificația specială a momentului: „La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Transilvania a decis unirea cu România, după ce la 9 aprilie Basarabia își proclamase realipirea la Țara-mamă, iar Bucovina făcuse același lucru la 15 noiembrie 1918. Toate provinciile istorice locuite de români erau, astfel, reunite din nou în interiorul acelorași frontiere. Făcând acest lucru, străbunicii noștri au transpus în realitate principiul autodeterminării popoarelor, enunțat la 11 februarie 1918 de către președintele american Woodrow Wilson. Istoria modelează prezentul: onorăm astăzi memoria celor care au înfăptuit Statul român unitar modern, bazat pe egalitatea și libertatea tuturor cetățenilor săi”.

Ambasadorul României la ONU a arătat, totodată, că: „Loială principiilor Marii Uniri, România a devenit in 1919 membru fondator al Ligii Națiunilor, iar în 1946 a solicitat aderarea la ONU. În contextul Războiului Rece, acesta a fost, însă, posibil abia la 14 decembrie 1955. Astăzi, România are relații diplomatice cu alte 187 de țări și o largă rețea diplomatică pe cinci continente, iar ONU se află in centrul cooperării noastre multilaterale. România investește în diplomația preventivă, construcția păcii și mediere. Cu un buget de 200 milioane Euro alocat asistenței pentru dezvoltare, România contribuie la creșterea capacității instituționale, oferă asistență electorală, reconstrucție post-conflict și sprijin în domeniul educației într-o serie de țări în curs de dezvoltare. Începând cu anul 1991, peste 12.500 militari români au participat in 20 de misiuni ONU de menținere a păcii. România se clasează pe primul loc între statele UE ca și contribuție cu polițiști la misiuni sub drapel ONU și este singura țară care furnizează organizației unități constituite de protecție apropiată pentru demnitarii ONU care se deplasează în zone de mare risc”.

 

În acest context, diplomatul român a menționat că România va deține Președinția semestrială a UE în semestrul întâi 2019, precum și importanța candidaturii țării noastre la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU: „Pe baza acestei tradiții atât de solide, în anul 2006 România și-a depus candidatura pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, pentru perioada 2020-2021. Motto-ul campaniei noastre reflectă credo-ul României la ONU - Un angajament pe termen lung în favoarea Păcii, Justiției și Dezvoltării. Când vor avea loc alegerile pentru Consiliul de Securitate, în iunie 2019, România va avea deja o tradiție de 100 de ani în diplomația multilaterală”.

Recepția oferită de Misiunea României la ONU a fost apreciată elogios de cei peste 300 de invitați, între care un număr impresionant de ambasadori, înalți oficiali ONU, diplomați din toate regiunile lumii, precum și funcționari internaționali de origine română din cadrul Organizației.