Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

„BIS, ENCORE, BIS!”, recital excepțional de pian susținut de Maestrul Dan Grigore pe scena Conservatorului din Luxemburg

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

COMUNICAT

 

La un deceniu de la aderarea României la Uniunea Europeană, Maestrul Dan Grigore va susține un recital extraordinar de pian, pe scena Conservatorului din Luxemburg, într-un  eveniment muzical de excepție organizat de  http://icr.ro/bruxelles/muzica&;source=gmail&ust=1507560832170000&usg=AFQjCNEd-8myKsfb3DU7F_HOPMPjPEAcjA">Institutul Cultural Român Bruxelles și asociația http://www.romlux.org/&;source=gmail&ust=1507560832170000&usg=AFQjCNGy4mZ85SOqIvEy4eLwMhzDiwUJng">România-Luxemburg Business Forum, sub patronajul http://luxemburg.mae.ro/&;source=gmail&ust=1507560832170000&usg=AFQjCNE2xlSiSrAscLK0uGA1i63rOTv-2w">Ambasadei României în Marele Ducat al Luxemburgului.

 

Concertul aniversar „BIS, ENCORE, BIS!”, în interpretarea renumitului pianist român, va avea loc vineri, 20 octombrie, și reprezintă o premieră absolută pe scena muzicală a prestigioasei instituții luxemburgheze.

„BIS, ENCORE, BIS!” – Bijuterii ale muzicii europene dar și ale unor compozitori formați la școala europeană – cuprinde lucrări de Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Brahms, Skriabine, Debussy și Enescu, pe care Maestrul Dan Grigore le-a interpretat ca bis în recitalurile și concertele sale.

 

"Recitalul este gândit ca un colaj de stiluri diferite reprezentând trăiri subiective, uneori chiar amintiri personale din întreaga mea activitate concertistică de până acum. Cred că marile capodopere ne sunt mereu contemporane și că ele, indiferent de epoca în care au fost scrise, își dau mâna peste timp."- descrie Maestrul Dan Grigore programul muzical al serii.

Așezat de critica internațională în rândul marilor pianiști ai lumii, Dan Grigore este unul dintre cei mai mari muzicieni români. Înzestrat cu un talent neobișnuit, a început să studieze pianul la vârsta de 3 ani și a debutat la 14 ani într-un concert cameral Enescu, alături de soliști consacrați ai timpului. Este laureat al Concursurilor Internaționale George Enescu 1961 și 1967, Montreal 1968 și s-a bucurat de faima internațională, în ciuda persecuțiilor autoritățile române din timpul regimului comunist, care i-au respins toate bursele, rezidențele artistice și turneele internaționale.

Fiind un puternic model moral pentru societatea românească după 1989, Dan Grigore este un reper de necontestat în spațiul cultural din ultima jumătate de veac.

După căderea comunismului, Dan Grigore a cântat în cele mai importante săli de concert, cu dirijori și orchestre celebre, iar în iunie 1996, împreună cu Sergiu Celibidache și Orchestra Filarmonică din München, a susținut trei concerte în celebra sală Gasteig. Acestea au fost ultimele concerte ale Maestrului Celibidache; iar pe Dan Grigore  - singurul pianist român printre foarte puținii soliști cu care acesta a colaborat - l-a apreciat special, spunându-i : " Extraordinar ! Ești printre cei mai mari din lume!"

Presa internațională de specialitate a salutat unanim talentul pianistului român: “Dan Grigore are o senzațională clasă mondială!” (Kleine Zeitung); Ascultătorului i se oprește respirația” (Berliner Zeitung); “Îl ascultam fascinați…" (Le Monde); ”Dan Grigore face parte din categoria pianiștilor de superclasă.” (Tagesspiegel); ”România a dat lumii pe Clara Haskil, Dinu Lipatti, Radu Lupu și Dan Grigore, adică patru dintre marile figuri ale pianisticii secolului XX și în ce-i privește pe ultimii doi, și ale începutului de secol XXI, patru individualități imposibil de încadrat într-o școală anume: sunt înainte de toate, artiști singulari. ” (Les grands pianistes du XXe siècle, Editura Buchet-Chastel)

Recitalul „BIS, ENCORE, BIS!” încununează evenimentele pe care ICR Bruxelles și Ambasada României la Luxemburg le-au dedicat aniversării unui deceniu de la aderarea României la Uniunea Europeană, în orașul semnării tratatului de aderare în aprilie 2005.

"Europa este creuzetul și modelul formării și dezvoltării muzicii culte, cea care este limbajul universal de comunicare a emoțiilor și gândurilor omenești.

Muzica europeană a fost întotdeauna deschisă influențelor, s-a îmbogățit, s-a diversificat, dar în același timp a exercitat și exercită o puternică înrâurire asupra tuturor celorlalte școli de muzică din lume.

Eu percep viitorul Europei ca pe o simfonie în a cărei partitură fiecare instrument își are importanța și rolul său de neînlocuit."- declară Maestrul pentru ICR Bruxelles.

Proiectul onorează colaborările și schimburile culturale dintre România și Luxemburg, începute în urmă cu zece ani în programul Sibiu-Luxemburg, Capitale Europene ale Culturii 2007.

Asociația http://www.romlux.org/&;source=gmail&ust=1507560832170000&usg=AFQjCNGy4mZ85SOqIvEy4eLwMhzDiwUJng"> România-Luxemburg Business Forum propune publicului meloman acest eveniment de marcă, pentru a celebra zece ani de la înființare, în serviciul facilitării schimburilor economice, comerciale, științifice și culturale dintre cele două țări.

La invitația Institutului Cultural Român Bruxelles, profesorul Dumitru Avakian, una dintre vocile cu cea mai mare autoritate în critica muzicală, va participa la acest eveniment memorabil în calitate de muzicolog și jurnalist invitat.

Bilete: 25€, 20€, 15€

Informații și rezervări: 00352 47 08 95-1 / This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it sau pe site-ul Conservatorului

Dată: Vineri, 20 octombrie 2017, ora 20:00

Loc: Conservatorul din Luxemburg, 33 Rue Charles Martel, 2134 Luxemburg