Joom!Fish config error: Default language is inactive!
 
Please check configuration, try to use first active language

Să ne amintim mereu şi mereu de Păstorel!

 

 

  
  
  

 ASCULTă ce-ți FACE PLĂCERE

 
RTVU - Original - Live

 

 

hunedoara1

 

 

 

 
 
 
Google+

Horoscop zilnic

RizVN Login

Dacă ești autor, jurnalist sau
doar pasionat de muzică, fă-ți
un cont și te ajutăm să-ți
publici articolele, piesele
preferate sau poeziile pe site!
Te-am convins? Înregistreză-
te, durează doar câteva clipe!



User Rating: / 0
PoorBest 

Să ne amintim mereu şi mereu de Păstorel!

 

 

pastorelAlexandru Osvald Teodoreanu, cu pseodonimul scriitoricesc Păstorel, s-a născut la Dorohoi, la 30 iulie 1894. Se împlinesc, iată, 123 de ani de la naşterea sa! Dar cu cât timpul imperturbabil trece mai mult, cu atât amintirea lui Păstorel ne perturbă memoria noastră şi mai mult. Şi nici nu ar fi putut să fie altfel din moment ce Păstorel se identifică în tumultoasa sa viaţă literară cu inefabilul spirit românesc, cel care face “haz de necaz”, alungând “tristeţea pe pustii” şi îmbărbătând trăirea vieţii cu mult “simţ al umorului”. Poate că nu întâmplător remarcabilul critic literar George Călinescu avea să-i aducă lui Păstorel un binemeritat “Laudaţio” la apariţia, în 1934, a primului dintre cele două volume de publicistică diversă, editate sub genericul semnificativ de “Tămâie şi otravă”: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O.Teodoreanu!”

Tot George Călinescu în monumentala sa “Istorie a literaturii române de la origini şi până în prezent”, editată, în 1941, de Fundaţia regală pentru literatură şi artă, reeditată, în 1980, de Fundaţia europeană Drăgan, avea să-i dedice scriitorului Al.O.Teodoreanu, nu mai puţin de 5 pagini, între care a făcut referinţe critice la romanul “Hronicul măscăriciului Vălătuc”, pe care îl compară cu “ Gargantua şi Pantagruel” a lui Rablais, la scrierile sale satirice şi epigramatice “Strofe cu pelin de mai contra Iorga Neculai” ş.a. şi s-a oprit edificator asupra abordării de către Păstorel a gastronomiei şi oenologiei literare: “ Al.O.Teodoreanu s-a dedicat cu ardoare, aci în serios aci în glumă, unei activităţi de gastronom şi oenolog luminat, scriind cronice gastronomice în care decide spre uimirea cititorilor nerisipitori că aluatul cozonacului – nu trebuie frământat cu degetele ci numai cu pumnii strânşi – şi că – proporţia de ouă este de cincizeci la kilogramul de făină - .

La moment rememorator, după datină şi cuviinţă, să aruncăm “o privire” discretă şi succintă peste biografia sa literară, de poet, scriitor, epigramist, traducător, pe care criticii genului o atribuie perioadei 1919 – 1964, cu suişurile şi meandrele ei. Fratele mai mare, cu 3 ani, a scriitorului Ionel Teodoreanu, Al.O. Teodoreanu îmbrăţişează profesia de avocat şi se dedică în acelaşi timp şi scrisului în care debutează după încheierea Primului Război Mondial la care a participat în calitate de ofiţer rezervist, fiind de două ori rănit şi decorat cu “Steaua României”, când, în 1919, a început să publice versuri şi proză în revistele vremii perioadei interbelice: Viaţa Românescă, Însemnări literare, Adevărul literar şi artistic, Lumea, Contimporanul, Bilete de papagal, România literară, Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar, în care este remarcat, deopotrivă, de critici şi cititori. În 1928 publică primul său roman “Hronicul măscăriciului Vălătuc”, cu mare succes la public şi critică, astfel că în 1930 acesta a fost republicat în cea de a 2-a ediţie. De aici încolo “apetitul” publicării creşte, astfel că tot prin anii ´30 îi apar două volume de epigrame “ Strofe cu pelin de mai pentru / contra Iorga Neculai” şi “Vin şi apă”, trei volume de proză “Mici satisfacţii”, “Un porc de câne” şi “Bercu Leibovici”, cum şi ( în colaborare) basmul dramatizat “Rodia de aur”, pus în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Au urmat, în 1934 şi ´35, după cum s-a amintit, cele două volume “Tămâie şi otravă”, iar în 1938 îşi strânge poeziile într-un singur “Caiet”.

Toate aceste succese editoriale avea să-i aducă faima boemiei sale nonconformiste în Dulcele Târg al Ieşilor şi nu numai. Epigramele sale suculente şi spontane, pătrunse de harul său inconfundabil, aveau să circule tot mai mult prin sălile şi locantele ieşene, între care cea preferată era vestita “Bolta rece”, unde “alintatul” Păstorel îşi dezvăluia cu generozitate, între altele, şi rafinate calităţi de gurmand înrăit şi băutor însetat, doar “aşa, de chestie”, după cum se autoironiza deseori:“Unul bea că-i băutor, / Altul bea că-i bestie, / Numai eu, că am umor, / Beau aşa, de chestie.”

Sunt sclipitoare şi mult gustate şi astăzi provocatoarele sale “dueluri literare”, susţinute “faţă-n faţă” şi “încinse” cu mult talent şi aplomb umoristic cu amicul sonetist, de peste drum de “Boltă”, Mihail Codreanu.

După cel de al 2-lea Război Mondial a continuat să publice în revista lui George Călinescu, Lumea şi mai apoi în revista Magazin.

Odată cu schimbarea orânduirii şi instalarea regimului sovieto-comunist, Păstorel manifestă un acelaşi caracteristic nonconformism epigramatic faţă de noua putere şi racilele ei stăpânitoare, intrând astfel în “vizorul” Securităţii. Părăsind “dulcele Târg”, continuă în Bucureşti o aceeaşi “viaţă boemă” , care avea să-i aducă, mai întâi, cenzura şi interzicerea publicării incisivelor sale epigrame la adresa guvernului Petru Groza şi a miniştrilor săi, iar, mai apoi, după răspândirea pe cale orală şi clandestină în rândul anturajului prietenesc de la “Capşa” şi de la diferitele cafenele din capitală ale noilor sale “şarje epigramatice” destinate ...”armatei sovietice şi ostaşului sovietic eliberator”, în 1960, arestarea şi condamnarea sa la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie, “pentru uneltire împotriva ordinei sociale”, aşa cum fusese condamnat şi grupul intelectualilor Noica – Pillat.

O epigramă din această nouă serie rămasă în manuscris ne scuteşte de orice comentariu:

“Pe drumeagul din cătun / Mergeau ieri un rus şi-un tun, / Tunul rus / Şi rusul tun”

La schimbarea “opticii pro-sovietice”, în 1963, după 3 ani de închisoare, a fost graţiat, iar de interdicţia impusă n-a “beneficiat” decât un an, deoarece la 17 martie 1964, în vârstă de 69 de ani, scârbit, slăbit şi bolnav de cancer pulmonar, Păstorel Teodoreanu trece la cele veşnice. Chiar şi pe patul de spital din dealul Filaretului bucureştean, aflat pe Şoseaua Viilor, Păstorel nu-şi dezminte inegalabilul său spirit umoristic: “Culmea ironiilor / Şi râsul copiilor / Să pun punct beţiilor / Pe Şoseaua Viilor!”

Au trecut de atunci 53 de ani!

Posteritatea avea să-i aducă lui Păstorel, îndreptăţite, faima şi preţuirea sa. Astfel, în anii 1966 şi 1989, aveau să-i apară volume antologice de proză, iar în 1972, o antologie poetică sub titlul « Poezii ».

În 1973 avea să-i apară volumul postum intitulat “Gastronomice” şi volumul “Inter pocula”, iar în 1977 volumul postum « De re culinaria ».

Şi, mai ales, după ´89, redescoperirea lui Păstorel a fost una binemeritată, scoţându- i-se la iveală acele versuri şi epigrame interzise în perioada de « tristă amintire », ce au fost cuprinse în volumele : « Epigrame şi alte rime vesele »(1997) şi « Pahare şi săgeţi »(2003). Să mai notăm că în 2009, sub îngrijirea distinsului profesor filolog ieşean, Ilie Dan, exeget al operei lui Păstorel, a fost reeditat, la 75 de ani de la apariţia sa, volumul « Tămâie şi otravă », a cărei re-lansare a avut loc la « Bolta rece » în prezenţa numeroşilor scriitori şi epigramişti ieşeni. Şi tot aici, la « Bolta rece », la locul “predestinat” cinstirii şi preţuirii lui Păstorel, trebiue să subliniem momentul laudativ al dezvelirii, la 21 iunie 2014, a bustului fermecătorului Păstorel, întru neuitarea sa. Cum era şi firesc, acest deosebit « moment Păstorel » nu putea să scape atenţiei « vigilente » a numeroşilor epigramişti ce activează în Asociaţia literară « Păstorel » Iaşi (ALPI) prezenţi la această manifestare de « spirit ieşean » ; mulţi dintre aceştia făcându-şi cunoscute propriile « săgeţi epigramatice », dintre care mă opresc la cea de ...percepţie personală : « Ce ironie crudă-a sorţii / Avut-a iarăşi Păstorel : / L-au pus statuie-n faţa Bolţii / Să nu mai poată bea defel ! »

Şi tot la fel de firesc, momentul s-a încheiat apoteozant în hrubele « Bolţii reci », unde sufletiştii participanţi au ciocnit în memoria « spumosului Păstorel » o cupă de Cotnar, vinul său preferat, după cum singur mărturisea : « Să cred nu ştiu în care Dumnezeu / Şi cui să mă închin nu am habar, / Dar am crezut şi crede-voi mereu / În Ştefan, în Moldova şi-n Cotnar. »

Să mai remarcăm desfăşurarea anuală, în spiritul nedezminţitei tradiţii ieşene, a Festivalului “Teodorenii”, iniţiat de Primăria Municipiului Iaşi, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană « Gh. Asachi » şi ALPI, care dovedeşte de fiecare dată o mare atractivitate şi un larg interes pentru publicul participant din ce în ce mai numeros, dornic de a rememora pe Teodoreni, cei care ţin mereu viu inconfundabilul « spirit ieşean » al Cetăţii de pe cele 7 coline.

Aşa, dară, să ne amintim mereu şi mereu de Păstorel şi să-i cinstim opera-i nemuritoare, ciocnind întru sfânta sa omagiere un păhărel de Cotnar ; asta deoarece : « Ca vinul de Cotnar / Nu-i altul mai cu har, / Că are-n plus în el / Şi... har de Păstorel ! »

 

Mihai Caba

Iaşi, 30 iulie 2017